← Legi și reglementare

Online Safety Act

Regatul Unit a luat-o pe alt drum decât UE. În loc să scrie reguli pentru cele mai mari platforme, a scris obligații pentru aproape orice serviciu unde oamenii pot posta unii pentru alții — și le-a dat unui singur regulator cu putere de a amenda.

Cum să citești pagina. Atinge orice cuvânt subliniat ca să vezi termenul juridic exact și o definiție scurtă. Deschide orice casetă „Detalii” pentru dovezi și pentru ce e controversat. Textul principal se descurcă singur — poți să le sari pe ambele și tot prinzi întreaga idee.

Ce e legea

Online Safety Act 2023 a primit sancțiunea regală pe 26 octombrie 2023. Titlul ei lung e modest: o lege „care prevede reglementarea de către OFCOM a anumitor servicii de internet”. Ce schimbă e întrebarea pusă. Înainte de ea, expunerea juridică principală a unui serviciu în Regatul Unit privea elemente individuale de conținut, după ce i se semnalau. Legea pune în schimb o obligație de diligență chiar asupra serviciului — asupra sistemelor, proceselor și designului lui. Ofcom, regulatorul comunicațiilor, scrie codurile de bune practici și le aplică.

Ajunge mai departe decât te-ai aștepta de la o lege britanică. Potrivit secțiunii 4, un serviciu e reglementat dacă „are legături cu Regatul Unit” — un număr semnificativ de utilizatori britanici, utilizatorii britanici ca una dintre piețele-țintă, sau pur și simplu faptul că poate fi folosit în Regatul Unit acolo unde există motive rezonabile să se creadă că prezintă un risc material de daune semnificative. Unde e înregistrată compania nu decide.

Ce cere

Trei straturi, care au venit pe rând.

Conținut ilegal. Fiecare serviciu reglementat de la utilizator la utilizator și fiecare serviciu de căutare trebuie să evalueze riscul ca utilizatorii lui să întâlnească conținut ilegal — o listă care merge de la terorism și materiale cu abuz sexual asupra copiilor până la fraudă și conținut care încurajează sau ajută sinuciderea — și să folosească sisteme proporționale ca să-l prevină, să limiteze cât stă afișat și să-l elimine odată ce serviciul află de el. Ofcom a publicat aceste coduri pe 16 decembrie 2024; evaluările de risc erau scadente până pe 16 martie 2025, iar obligațiile au intrat în vigoare pe 17 martie 2025.

Siguranța copiilor. Un serviciu la care e probabil să ajungă copii trebuie să facă o evaluare de risc separată, pentru copii, și să ia măsuri proporționale împotriva „conținutului prioritar principal” (primary priority content) — pornografie și conținut care încurajează sinuciderea, automutilarea sau tulburările de alimentație. Ofcom a publicat codurile pentru copii pe 24 aprilie 2025, cu peste 40 de măsuri; evaluările erau scadente până pe 24 iulie 2025, iar obligațiile au intrat în vigoare pe 25 iulie 2025.

Verificarea vârstei. Secțiunea 12(4) cere furnizorului să folosească verificarea sau estimarea vârstei ca să țină copiii de orice vârstă departe de conținutul prioritar principal, iar secțiunea 12(6) spune că metoda trebuie să fie „foarte eficace în a stabili corect dacă un anumit utilizator e sau nu copil”. Din formularea asta din lege a venit vara lui 2025: ea e motivul pentru care utilizatorii britanici ai site-urilor porno, și ai platformelor obișnuite care găzduiesc același material, au dat de o verificare a vârstei.

Plafonul sancțiunilor e stabilit de Anexa 13: cea mai mare dintre 18 milioane de lire și 10% din veniturile mondiale eligibile ale furnizorului. Ofcom mai spune că „în cazurile foarte grave putem cere unei instanțe blocarea unui site în Regatul Unit”.

Ce s-a întâmplat de când a început aplicarea

Prima investigație a Ofcom în baza legii, deschisă în 2025, a vizat un forum online despre sinucidere. Pe 13 mai 2026 a amendat furnizorul cu 950.000 de lire, constatând că nu făcuse „o evaluare adecvată și suficientă a riscului de conținut ilegal”, că nu folosise măsuri proporționale împotriva conținutului ilegal prioritar și că nu îl eliminase prompt. Ofcom a decis să nu numească forumul sau furnizorul lui și i-a dat zece zile lucrătoare ca să se conformeze.

Prima amendă în baza legii a venit mai devreme și a fost mai mică. Pe 13 octombrie 2025, Ofcom a amendat 4chan cu 20.000 de lire, plus 100 de lire pe zi, pentru că nu răspunsese unor cereri legale de informații; aceeași informare consemna cinci programe de aplicare și 21 de investigații privind furnizorii a 69 de site-uri și aplicații. Pe 19 martie 2026, Ofcom a impus 4chan încă trei sancțiuni, în total 520.000 de lire — 450.000 pentru verificările de vârstă lipsă, 50.000 pentru evaluarea de risc lipsă privind conținutul ilegal și 20.000 pentru termenii și condițiile serviciului — cu sancțiuni zilnice legate de termenul de 2 aprilie.

Cele mai multe sancțiuni de până acum au privit verificarea vârstei pe site-uri porno. Pe 20 noiembrie 2025, Ofcom a amendat Itai Tech Ltd cu 50.000 de lire, plus 5.000 pentru o cerere de informații fără răspuns, din cauza site-ului de „dezbrăcare” Undress.cc — un serviciu care generează imagini false cu oameni reali dezbrăcați. Buletinul de industrie al Ofcom din iunie 2026 consemnează alte sancțiuni pe aceeași linie, printre care 600.000 de lire pentru Youngtek Solutions Ltd și 80.000 pentru First Time Videos LLC.

Verificarea vârstei și ce a urmat

Din 25 iulie 2025, verificările trebuiau să fie la locul lor. Ce a urmat se poate măsura; ce înseamnă nu e lămurit. Directoarea executivă a Ofcom, Dame Melanie Dawes, a scris pe 8 octombrie 2025 către două comisii parlamentare că, după termen, „numărul de utilizatori activi zilnic din Regatul Unit ai aplicațiilor VPN s-a dublat temporar, până la circa 1,5 milioane”, iar folosirea „a scăzut acum înapoi la circa 1 milion, la sfârșitul lui septembrie” — un tipar despre care a spus că a urmat și verificărilor de vârstă din alte țări și din state americane. Un VPN ascunde unde se află un utilizator, deci e o cale de a ocoli o verificare; e însă și un instrument obișnuit de protecție a vieții private, iar cifrele nu spun care dintre folosiri a produs vârful. Întrebarea pe care Ofcom spune că o urmărește, „deși e greu de măsurat”, e dacă folosirea VPN-urilor crește printre copii; date culese de Internet Matters înainte de iulie sugerau că „aproximativ unul din zece minori sub 18 ani folosea VPN”, mai ales adolescenții mai mari.

Opoziția nu a fost doar tehnică. O petiție de pe site-ul Parlamentului britanic pentru abrogarea legii a strâns 550.136 de semnături; guvernul a răspuns pe 28 iulie 2025, iar parlamentarii au dezbătut-o pe 15 decembrie 2025.

Ce face — și ce nu face — cu designul construit pe engagement

Legea ajunge totuși la feed, în două locuri. O evaluare de risc pentru copii trebuie să țină cont de „algoritmii folosiți de serviciu și de cât de ușor, de repede și de larg poate fi răspândit conținutul” și de felul în care designul serviciului, mai ales funcționalitățile lui, schimbă nivelul de risc. Iar obligațiile de siguranță se aplică „în toate zonele unui serviciu, inclusiv în felul în care e proiectat, operat și folosit”, enumerând „designul funcționalităților, algoritmii și alte elemente” printre zonele în care un furnizor trebuie să acționeze dacă e proporțional s-o facă. Ofcom a transformat asta într-o măsură concretă: orice furnizor care operează un sistem de recomandare (recommender system) pe care evaluarea lui de risc îl pune la risc mediu sau mare „trebuie să-și configureze algoritmii astfel încât să filtreze conținutul dăunător din feed-urile copiilor”.

Ce nu face legea e să întrebe pentru ce optimizează feed-ul. Nimic din ea nu cere unui serviciu să nu mai claseze după engagement, să spună ce maximizează sistemul lui de recomandare sau să-i ofere unui adult un feed care nu e personalizat. Obligațiile se leagă de categorii de conținut — ilegal sau dăunător pentru copii. Un feed poate fi oricât de absorbant îl pot face cei care îl proiectează, atâta timp cât ce curge prin el cade în afara ambelor liste. Aici UE a mers cu un pas mai departe: articolul 38 din Digital Services Act cere celor mai mari platforme să ofere, pentru fiecare sistem de recomandare, cel puțin o opțiune „care nu se bazează pe crearea de profiluri”.

Trei pariuri diferite

Puse una lângă alta, cele trei regimuri pe care le descrie site-ul ăsta pariază pe lucruri diferite. Digital Services Act pariază pe scară: cele mai grele obligații cad pe câteva zeci de platforme online foarte mari (very large online platforms), supravegheate de Comisia Europeană, iar obligația centrală e să evalueze și să reducă riscul sistemic (systemic risk) creat de designul propriilor sisteme. Online Safety Act pariază pe lățime: obligații comparabile se aplică unui număr foarte mare de servicii de orice mărime, supravegheate de Ofcom, iar obligația centrală privește categorii definite de conținut. Legea australiană a vârstei minime pariază pe acces: niciun cont pentru cei sub 16 ani și puține despre design sau modelul de afaceri. Niciunul dintre cele trei nu e în vigoare de destul timp ca să poată fi evaluat față de celelalte.

Criticile

Dinspre organizațiile pentru drepturi digitale, obiecția e că legea cumpără o protecție ușor de ocolit cu prețul vieții private a tuturor și că obligațiile construite în jurul conținutului „dăunător” împing serviciile să șteargă exprimări legale. Electronic Frontier Foundation, Open Rights Group, Big Brother Watch și Index on Censorship au pus acest argument în fața politicienilor britanici în decembrie 2025, cerând ca legea să fie reformată sau abrogată.

A doua contestație a venit dintr-o direcție neașteptată. Wikimedia Foundation și un editor de Wikipedia au atacat regulamentele care decid ce servicii intră în „Categoria 1”, treapta cu cele mai grele obligații, susținând că Wikipedia ar putea fi prinsă acolo alături de platformele sociale comerciale și că cerințele de identificare i-ar expune pe voluntari. Pe 11 august 2025, Înalta Curte a respins toate cele patru motive; judecătorul Johnson a arătat că întrebarea depinde de ce decide efectiv Ofcom și a notat că reclamanții pot deschide un nou proces dacă Ofcom chiar încadrează Wikipedia așa. Fundația spune că Ofcom a informat-o pe 10 iulie 2026 că Wikipedia nu e în prezent un serviciu de Categoria 1, dar rămâne pe o „listă de supraveghere” (watch list) a platformelor care ar putea deveni unul mai târziu.

Dinspre Statele Unite, obiecția privește întinderea. Raportul intermediar al echipei Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților, din 3 februarie 2026, numește legea „poate cea mai notabilă încercare străină de a imita Digital Services Act” și le tratează pe amândouă ca pe o amenințare străină la adresa libertății de exprimare americane. Pentru că secțiunea 4 leagă obligațiile de utilizatorii britanici, nu de locul unde stă compania, un serviciu american cu utilizatori britanici e înăuntrul regimului — exact faptul despre care se poartă discuția și pe care cele două tabere îl citesc diferit.

Cum știm — ce e lămurit aici și ce nu +

Lămurit. Obligațiile, datele, codurile și plafonul sancțiunilor sunt în lege și în codurile publicate de Ofcom, iar fiecare decizie de aplicare de mai sus e o decizie publicată a Ofcom. Acestea sunt documente, nu estimări.

Nelămurit. Dacă toate astea îmbunătățesc ceva pentru copii. Codurile pentru copii sunt în vigoare abia din iulie 2025 și nu există încă nicio evaluare independentă publicată a efectului lor. Ofcom însuși descrie limpede problema măsurării — dacă folosirea VPN-urilor de către copii crește e „greu de măsurat” — iar cifrele lui despre VPN numără toți utilizatorii britanici, deci singure nu spun nimic despre grupul pentru care sunt scrise obligațiile.

Cu adevărat disputat de ambele părți. Dacă obligațiile scrise în jurul „conținutului dăunător” pot fi aplicate fără să prindă și exprimări legale e contestat din ambele direcții, iar hotărârea din cazul Wikimedia arată de ce: instanța nu a vrut să decidă întrebarea în abstract, pentru că răspunsul depinde de cum aplică regulatorul regulile de la caz la caz. Compromisul verificării vârstei — o verificare destul de puternică încât să funcționeze trebuie, de regulă, să identifice pe toată lumea — e aceeași problemă nerezolvată descrisă la Restricții de vârstă și nu e rezolvată de standardul „foarte eficace” al legii, care stabilește un rezultat, nu o metodă.

Digital Services Act →
Restricții de vârstă →
Libertatea de exprimare →